Credincioșii Parohiei Săgeata, judeţul Buzău, au fost vizitați duminică, 1 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Buna Vestire”.
Slujbă arhierească la Parohia Borcea 1, Ialomiţa
Duminică, 2 august 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost prezent în mijlocul credincioșilor de la Parohia Borcea 1, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Protopopiatul Fetești, judeţul Ialomiţa. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat lucrările ce s-au săvârşit la exteriorul bisericii. La final, ierarhul a acordat „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler” domnului primar Theodor Aniel Nedelcu, iar domnului viceprimar Constantin Zaharia i-a dăruit Medalia aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru implicarea în lucrările de înfrumusețare realizate la bisericile din comună.



.jpg)
