În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Slujba de înmormântare a părintelui profesor Vasile Irina, oficiată în sobor de peste 60 de preoţi, la Iaşi
La Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Iaşi a fost oficiată luni, 16 februarie 2015, slujba înmormântării părintelui Vasile Irina, profesor pentru multe generaţii de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ şi fost protopop de Negreşti, judeţul Vaslui. Părintele a trecut din această viaţă la vârsta de 91 de ani şi a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
La Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Iaşi a fost oficiată lunea aceasta slujba înmormântării părintelui Vasile Irina, fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ şi fost protopop de Negreşti, judeţul Vaslui. La slujbă au participat peste 60 de preoţi, mulţi dintre ei foşti elevi ai părintelui Irina.
La final, au fost rostite câteva alocuţiuni. Mai întâi, părintele Mihai Vizitiu, fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a transmis condoleanţe familiei din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor: „Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care este deosebit de sensibil la astfel de evenimente, ar fi dorit să fie prezent aici pentru a se ruga împreună cu noi, însă ne-a anunţat că nu poate ajunge şi că regretă acest lucru, rugându-ne să transmitem familiei îndoliate şi apropiaţilor părinteşti condoleanţe din partea Înaltpreasfinţiei Sale şi asigurarea că-l pomeneşte pe părintele Vasile în rugăciunea sa. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, care l-a cunoscut pe părintele Vasile şi cu care a colaborat, a transmis printr-unul din preoţii din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor aceleaşi părinteşti condoleanţe şi rugăciunea ca Dumnezeu să vă întărească în durerea pe care o trăiţi. Alături de aceste mesaje de binecuvântare şi rugăciune, şi noi, colegii, suntem alături de familia îndurerată şi îl vom pomeni tot timpul în rugăciuni pe părintele Vasile“.
Părintele profesor Ioan Mihoc, actualul director al Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, a conturat apoi personalitatea părintelui Vasile Irina: „Părintele profesor căuta ca să pună în sufletul copiilor hrana cea mai aleasă, care să le fie de folos nu numai pentru un timp trecător, ci pentru veşnicie. Îl ascultam vorbindu-ne cu duioşie despre misiunea sa în parohie sau despre familia sa. A fost nu numai un profesor sever, ci a fost un om dăruit slujirii în timpurile cele mai grele pentru Biserică. Suntem plini de admiraţie faţă de curajul şi osteneala lui“.
În continuare, părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protoieriei Iaşi 2, a evidenţiat spiritul de dreptate care l-a caracterizat pe părintele Vasile Irina în toată lucrarea sa, după care a vorbit părintele Pavel Postolachi, protopop de Paşcani, care, de asemenea, l-a cunoscut şi a colaborat cu părintele profesor.