În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă de Parastas la mormântul episcopului Irineu Crăciunaş
Episcopul Irineu Crăciunaş a fost comemorat duminică şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. De dimineaţă a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii în Paraclisul „Sf. M. Mc. Pantelimon“, din incinta seminarului. După cum ne-a mărturisit pr. prof. Vasile Ignătescu, „episcopul Irineu Crăciunaş, când poposea la seminar, dorea să se roage şi să se reculeagă în acest loc sfânt“. În cadrul cuvântului de învăţătură de la sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. prof. Vasile Ignătescu a elogiat personalitatea episcopului Irineu Crăciunaş. „Am fost colegi la facultate şi la magisteriu şi eram foarte apropiaţi unul de altul. Când a ajuns episcop-vicar în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a ocupat într-un mod cu totul deosebit de restaurarea incintei şi bisericii voievodale de la Mănăstirea Neamţ şi a clădirilor seminarului teologic, aflat în apropierea mănăstirii. Eu eram, pe atunci, director al seminarului. Nu aş fi putut realiza mare lucru dacă nu l-aş fi avut aproape“, a spus pr. prof. Vasile Ignătescu. După slujba de Parastas, elevii seminarului, însoţiţi de pr. Ignătescu, au mers la mormântul episcopului Irineu, unde a avut loc un Trisaghion pentru ierarhul care a lucrat cu sârg în ogorul Domnului, păşind pe urmele sfinţilor pe care i-au dat aceste locuri nemţene.