Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujbă de pomenire pentru poetul naţional
Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 28 februarie 2013, în data de 15 ianuarie (ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu), stabilită prin Legea nr. 238/2010 ca Ziua Culturii Naţionale, eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate vor organiza manifestări cultural-artistice şi acţiuni social-culturale prin care să fie reliefată legătura dintre cult şi cultură, dintre Biserică şi societate, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
În acest sens, centrele eparhiale, protopopiatele, parohiile, mănăstirile şi şcolile de teologie vor coopera cu autorităţile publice locale, cu instituţii de învăţământ şi cultură pentru evidenţierea şi promovarea valorilor perene ale culturii româneşti.
Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează astăzi, de la ora 11:00, o slujbă de pomenire şi un moment comemorativ la mormântul poetului naţional Mihai Eminescu din cimitirul Bellu. Slujba va fi oficiată de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de slujitori din Administraţia Patriarhală, de la Centrul eparhial şi de la Catedrala patriarhală, după cum se arată într-un comunicat remis de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Răspunsurile la slujbă vor fi date de un grup coral de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti.



.jpg)
