În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Slujbă de pomenire pentru românii masacraţi la Fântâna Albă
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a fost oficiată ieri o slujbă de Parastas pentru cei peste 3.000 de români care, la 1 aprilie 1941, au fost împuşcaţi în localitatea Fântâna Albă (Ucraina) de trupele sovietice pentru că voiau să vină în Patria-mamă. IPS Pimen a săvârşit o slujbă de pomenire în faţa troiţei ridicate în memoria românilor care au trecut la Domnul în urma acestui masacru.
Peste 200 de bucovineni de toate vârstele au venit ieri la Mănăstirea Putna pentru a aduce omagiul lor românilor care au fost ucişi acum 70 de ani în localitatea Fântâna Albă. Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit o slujbă de pomenire în memoria celor peste 3.000 de români, care, la 1 aprilie 1941, au fost împuşcaţi de trupele sovietice pentru că voiau să vină în Patria-mamă. Cu acest prilej a fost sfinţită o troiţă ridicată de Departamentul pentru românii de pretutindeni al Guvernului României. Înalt Preasfinţitul Pimen a amintit în cuvântul rostit la final de dragostea pe care trebuie să o avem faţă de înaintaşi şi faţă de strămoşii noştri. Înalt Preasfinţia Sa a adăugat că ar trebui ridicată o troiţă şi în amintirea celor care s-au jertfit pe meleagurile Basarabiei, şi în mod deosebit a celor care au căzut pe frontul de la Ţiganca, unde mulţi români au fost împuşcaţi de trupele sovietice. Eugen Tomac, directorul Departamentului pentru românii de pretutindeni al Guvernului României, a arătat, în continuare, necesitatea ridicării troiţei la Mănăstirea Putna.
„O candelă va arde de acum permanent la Putna pentru toţi aceştia”
La împlinirea a 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă au fost pomeniţi toţi cei care au dat mărturie că-şi iubesc patria, neamul, libertatea şi credinţa din Bucovina, ocupată atunci de Uniunea Sovietică.
Mulţi dintre cei care au reuşit să scape atunci şi să fugă au fost prinşi ulterior şi ucişi. "Până acum la mănăstirea noastră au sosit nenumărate liste cu numele românilor din Crasna, Ciudei, Budineţ, Pătrăuţi (Ucraina), Copcea, care s-au jertfit pentru dragostea de neam şi de ţară. O candelă va arde de acum permanent la Mănăstirea Putna pentru toţi aceştia. Memoria românilor care s-au jertfit pentru dragostea de neam, de patrie, de adevăr şi de libertate rămâne vie în conştiinţa bucovinenilor", a spus arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna.