În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă misionară în Parohia Sadova
Credincioşii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Sadova I, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au participat duminică, 16 martie 2014, la Taina Sfântului Maslu.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc şi a fost precedată de Utrenie, Litie şi Sfânta Liturghie. La final, pr. Dumitru Horga de la Parohia Ostra i-a îndemnat pe enoriaşi să se spovedească, să se pregătească pentru primirea Sfintei Împărtăşanii şi să se apropie mai mult de Dumnezeu în această perioadă a Postului Mare. În acelaşi timp, părintele Dumitru Horga a subliniat că, prin participarea la sfintele slujbe şi prin urmarea lui Hristos, oamenii se întăresc în credinţă şi nădejde în Dumnezeu. La rândul său, pr. paroh Irinel Horga a mulţumit slujitorilor sfântului altar pentru că au răspuns invitaţiei de a sluji în Parohia Sadova I în Duminica a II-a din Postul Mare. Taina Sfântului Maslu se oficiază în sobor în parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, mai ales în Postul Mare. Credincioşii participă în număr mare la aceste slujbe, pentru a se ruga atât pentru sănătatea sufletului, cât şi a trupului. (C. Ciofu)