Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujbă misionară în parohia Tudor Vladimirescu
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia "Sfinţii Arhangheli" - Tudor Vladimirescu, Protopopiatul Săveni. În cadrul acestei slujbe, tânărul Bogdan Iulian Mihalache a fost hirotonit diacon. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Cu acest prilej, pr. paroh Ionuţ Miorcăneanu a primit rangul de sachelar. "Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al parohiei noastre. Au participat foarte mulţi credincioşi. Parohia noastre este misionară, având 150 de familii de ortodocşi şi 60 de familii de neoprotestanţi. Am dorit ca Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul să slujească Sfânta Liturghie pentru a ne întări în credinţă şi pentru a continua drumul spre mântuire, având bogăţia de har din Duminica Sfinţilor Români", a relatat pr. paroh Ionuţ Miorcăneanu. La finalul slujbei, enoriaşii au primit câte un pachet cu alimente. (C. Ciofu)



.jpg)
