În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Slujba Privegherii în cinstea Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București
În seara zilei de sâmbătă, 12 iulie 2025, în Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București.
![]()
![]()
Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, evidențiind importanța duhovnicească a acestui moment comemorativ și rolul de mijlocitor al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în viața credincioșilor. „Ne aflăm în aceste zile sub lumina binecuvântată a unei mari sărbători, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește cu evlavie Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, care este o sărbătoare a rugăciunii și a privegherii. Tradiția poporului nostru este de a cinsti dintotdeauna marile sărbători cu smerenie. În satele cu rânduială duhovnicească, odată cu bătaia clopotului de seară ce vestea începutul zilei liturgice de duminică, orice lucrare gospodărească înceta, iar gândul oamenilor se îndrepta către cele ale sufletului, către Dumnezeu. Astăzi, ne amintim cu recunoștință de faptul că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, smeritul păstor de la Basarabi, a fost adus la București ca răspuns la rugăciunile și așteptările locuitorilor acestei cetăți. Din acel moment, Sfântul Cuvios Dimitrie a fost numit și cinstit ca Ocrotitor al Bucureștilor, devenind un sprijin necontenit al celor care i se roagă cu credință. Sfântul Dimitrie a ajuns la București nu doar prin voia oamenilor, ci ca rod al rugăciunii și al binecuvântării dumnezeiești. Asemenea altor sfinți ale căror moaște au fost așezate în locuri de cinste din țara noastră, Sfânta Muceniță Filoteia la Curtea de Argeș, Sfântul Ioan cel Nou la Suceava, Sfânta Cuvioasă Parascheva la Iași, și Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit făclie luminoasă în viața credincioșilor bucureșteni și nu numai. În chip minunat, anul acesta, în ajunul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie, a fost adus la București cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, un dar neprețuit pentru Biserica noastră. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou rămâne un chip viu al smereniei, al bunătății curate și al dragostei arzătoare față de Mântuitorul Hristos. Viața sa, de o simplitate luminoasă, este un model pentru toți cei care caută o viață curată, pace sufletească și o legătură reală cu Dumnezeu. Prin trăirea lui, Cuviosul Dimitrie ne arată că adevărata sfințenie se dobândește în tăcere, în rugăciune și în slujirea aproapelui”, a spus ierarhul.
![]()
![]()
În continuare, Preasfințitul Timotei Prahoveanul, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit slujba Utreniei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, care au înălțat cântări de laudă întru cinstirea sfântului ocrotitor al Bucureștilor.
![]()
Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii prezenți la Catedrala Patriarhală au bucuria de a se închina nu doar la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ci și la cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur, adus de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Aceste sfinte odoare sunt așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din apropierea Catedralei Patriarhale.
![]()
Mâine dimineață, 13 iulie 2025, când sărbătorim Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, începând cu ora 9:00, la Altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
![]()
![]()
Cinstitele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur vor rămâne la Catedrala Patriarhală până miercuri, 16 iulie 2025.






.jpg)
