Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujbe arhiereşti la Botoşani şi Comăneşti
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie La Biserica "Sf. Spiridon" din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, la acest eveniment religios au asistat foarte mulţi credincioşi. "PS Calinic Botoşăneanul a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii. Ne-am bucurat duhovniceşte de sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, organizată foarte frumos de pr. paroh Vasile Acatrinei, alături de enoriaşii pe care îi păstoreşte", a menţionat pr. protopop Lucian Leonte.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Spiridon" din Comăneşti, Protopopiatul Moineşti. În cuvântul adresat credincioşilor, Preasfinţia Sa a prezentat viaţa Sfântului Spiridon, ce reprezintă un model de milostenie şi bunătate pentru fiecare creştin. Părintele paroh Alexandru Maxim şi-a exprimat bucuria pentru slujba arhierească oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. "Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă oferită celor peste 200 de credincioşi sosiţi la hramul din Comăneşti de pe toată Valea Trotuşului", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)



.jpg)
