Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbe arhiereşti la Târgu Jiu şi Costeşti
Mai multe lăcaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei şi-au serbat hramul de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Irineu a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul Bisericii "Sfinţii Împăraţi" din Târgu Jiu.
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a adunat sute de credincioşi la biserica cu acest hram din municipiul Târgu Jiu. Sărbătoarea a început de vineri seara printr-o procesiune cu icoana sfinţilor şi cu moaştele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Luceafărul Olteniei. A doua zi, IPS Irineu a slujit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi. Părinţi şi ajutători ai noştri În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, IPS Mitropolit a vorbit despre viaţa aleasă şi sfântă a celor doi împăraţi creştini, arătând totodată importanţa istorică a Edictului de la Mediolan, din anul 313: "Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena au primit de la Dumnezeu darul de a da pace Sfintei Biserici, de a deschide libertatea credincioşilor şi de a oferi tuturor posibilitatea nestingherită de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Viaţa lor este o comoară de mare preţ pentru noi. Ei sunt socotiţi de Sfânta Biserică laolaltă cu Sfinţii Apostoli, pentru că au vorbit despre Dumnezeu, au păstrat credinţa cea dreaptă şi au propovăduit Evanghelia. Înaintea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Biserica nu avea voie să existe, pentru că propovăduia o nouă ordine cosmică, vestea o renaştere totală a lumii prin iubire. Edictul de la Mediolan este momentul prin care se pune capăt persecuţiilor sângeroase şi se dă posibilitatea Bisericii să se dezvolte liber. Iată de ce îi cinstim pe aceşti bine plăcuţi ai lui Dumnezeu ca pe nişte părinţi şi ajutători ai noştri". Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Constantin Pavel a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Covrigi, din Protopopiatul Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. După slujbă, credincioşii prezenţi s-au putut închina la moaştele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, aflate în mijlocul cinstitului lăcaş. Liturghie arhierească la Costeşti A doua zi, în Duminica a V-a după Învierea Domnului, a "Femeii Samarinence", IPS Irineu a slujit Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", din Parohia gorjeană Costeşti. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Craiovei a explicat pericopa evanghelică, citită la Sfânta Liturghie: "Atunci când Mântuitorul Hristos a cerut apă de la femeia samarineancă, aceasta a rămas nedumerită. Din cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul înţelegem că, prin prezenţa Sa la Puţul lui Iacov, Mântuitorul a înlăturat mai multe neînţelegeri, înrădăcinate în conştiinţa oamenilor din acea vreme: că un bărbat nu avea voie să ceară apă de la o femeie, sau că un israelit nu avea voie să ceară apă de la un samarinean. Din această pericopă înţelegem că Dumnezeu a venit să mântuiască tot neamul omenesc, fără excepţie. El îi cere femeii samarinence apă pentru ca, mai apoi, să o înveţe despre apa vieţii. Aceasta, deşi nu îl cunoscuse pe Dumnezeu, era însetată după apa cea vie pe care o primeşte de la Mântuitorul Hristos, după ce îşi mărturiseşte sincer păcatele". La sfârşit, preoţii slujitori şi credincioşii prezenţi au participat la tradiţionala agapă frăţească.