Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Slujire arhierească în localitatea tulceană Slava Rusă
Credincioșii Bisericii „Sfântul Dimitrie” din localitatea tulceană Slava Rusă l-au avut în mijlocul lor duminică, 30 martie, pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit în Duminica a 4-a din Postul Mare: „Minunată și plină de miez duhovnicesc a fost pericopa evanghelică din această duminică. Ne-a arătat puterea credinței și lucrarea mântuitoare și sfințitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca pe o scară duhovnicească, a Sfântului Ioan Scărarul, ne-am urcat astăzi, clerici și credincioși, în această micuță parohie din Slava Rusă și am adus slavă lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra credincioșilor de aici, rugându-L să ne ajute și să ne binecuvânteze în continuare. Îl rugăm pe Mântuitorul să ne întărească și nouă credința să luptăm împotriva patimilor, a lucrărilor celui rău și, în același timp, să ne pregătim pentru sărbătoarea Sfintelor Paști”.
La final, părintele paroh Lucian Crâșmaru i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Visarion pentru slujire și binecuvântare.
Biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie” din Slava Rusă a fost construită în anul 1934.



.jpg)
