În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Slujire arhierească în Parohia Var, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 18 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Var, Protopopiatul Jibou, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
La finalul slujbei, ierarhul l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ciprian Pugna, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate până în prezent.
În continuare, preotul paroh a mulțumit ierarhului pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană.
Cu acest prilej, PS Episcop Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Var.
Biserica nouă, de zid, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost construită, între anii 1994 și 2003 şi a fost târnosită la 28 septembrie 2003. Începând cu anul 2003, pr. Ciprian Pugna a fost numit preot al Parohiei Var, iar sub păstorirea sa au avut loc mai multe lucrări de înfrumusețare a bisericii și de edificare a unei capele mortuare.



.jpg)
