Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujire arhierească în Protopopiatul Lugoj
Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit, în Duminca a XXI-a după Rusalii, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Lugoj. Soborul slujitorilor a fost condus de pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, şi alcătuit din clericii parohiei, pr. Bujor Damşa, pr. prof. dr. Vasile Muntean, pr. Nicolae Borduz şi diac. Cristian Cerbu. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Silviu Sebastian Iordache, numit pe seama parohiei lugojene şi cu atribuţii de cântăreţ bisericesc. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a evidenţiat importanţa participării active a credincioşilor la viaţa Bisericii şi, totodată, conştientizarea şi asumarea responsabilităţii de a fi adevăraţi slujitori ai lui Hristos. La final, Preasfinţia Sa a transmis noului hirotonit, precum şi tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului.



.jpg)
