Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujire arhierească la catedrala din Huşi

Slujire arhierească la catedrala din Huşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 08 Octombrie 2019

Duminică, 6 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În omilia rostită cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ignatie a arătat învăţăturile ce se desprind din minunea învierii tânărului din Nain: „Minunea aceasta ne pune în preajma unui Dumnezeu Care, atunci când suntem în nelinişte, când suntem disperaţi, fără de nădejde, este Cel care Se apropie de noi şi ne vindecă”.

Preasfinţia Sa a vorbit şi despre semnificaţiile duhovniceşti care se desprind din minunea învierii tânărului din Nain, prezentând interpretarea dată de Sfântul Grigorie Palama, potrivit căruia gestul Domnului Hristos ne implică pe fiecare dintre noi: „Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte acest pasaj evanghelic ca referindu-se la sufletul omului. Spune că văduva nu este altcineva decât sufletul omului care trăieşte momente de nelinişte, de disperare profundă, de singurătate intensă atunci când lasă să intre în viaţa lui păcatul, atunci când Îi întoarce spatele lui Dumnezeu, când divorţează de Dumnezeu. Sufletul, când primeşte păcatul, care este generatorul morţii, este ca o văduvă întristată, tulburată, care are nelinişte şi disperare. Păcatul este cel care aduce în viaţa noastră această stare de văduvie”.