Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Slujire arhierească la Gilău, județul Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat luni, 3 august, în localitatea Gilău, din județul Cluj, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Gilău II, din cadrul Protopopiatului Cluj I. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit, în aer liber, la intrarea în locașul de cult pus sub ocrotirea Maicii Domnului, slujba Paraclisului Maicii Domnului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care arhid. Claudiu Grama, consilier pentru misiune și protocol în cadrul eparhiei, protopopul de Cluj I, Dan Hognogi, și parohul Iosif Hulpe.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură despre Maica Domnului, adresat credincioșilor prezenți la slujba Paraclisului. Corul condus de Lidia Giurgiu a susținut un recital de cântări duhovnicești.
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (31 iulie - 15 august), în locașurile de cult se săvârșește slujba Paraclisului Maicii Domnului, urmată de o scurtă cateheză.



.jpg)
