După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească la Mănăstirea Golia
În Duminica a II-a din Postul Mare, pe data de 8 martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea Golia din Iaşi. Credincioşi din tot municipiul au posibilitatea să participe la slujba arhierească, iar cei pregătiţi sufleteşte, să se împărtăşească cu Sfintele Taine.
Sfânta Liturghie va începe la ora 08:45, IPS Mitropolit Teofan urmând să sosească la ora 08:30. În cadrul slujbei arhiereşti, va fi hirotesit duhovnic părintele Pavăl Dorel. (T. Rusu)



.jpg)
