În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujire arhierească la parohia buzoiană Păltiniş
Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat duminică în zona de munte a judeţului Buzău, în mijlocul credincioşilor din Parohia Pălţiniş, săvârşind Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Naşterea Maicii Domnului“. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie, precum şi din localităţile învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru-Ioan Strănescu, pe seama Parohiei Ziduri, Protopopiatul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
Duminică s-a făcut pomenirea pildei „Întoarcerii Fiului risipitor“, iar chiriarhul locului i-a îndemnat în cuvântul de învăţătură pe credincioşi să guste din roadele pocăinţei şi ale întoarcerii la Dumnezeu.
„Dacă ne poticnim şi cădem, uneori, să ne aducem aminte de pilda Fiului risipitor, în care ni se arată că ridicarea din păcat este posibilă şi că Dumnezeu Se bucură de întoarcerea omului păcătos. Bucuria lui Dumnezeu şi puterea Lui iertătoare sunt mult mai mari, copleşitoare, atunci când te întorci de la o viaţă de păcat la una de virtute. Dumnezeu doreşte să fim ascultători, cuminţi, jertfelnici, să ne bucurăm când cei din jurul nostru se ridică dintr-o viaţă de păcat. Dacă facem acest lucru, ne curăţim cămara sufletului nostru şi ajungem cu bine la liman, adică la întâlnirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat, pentru noi şi a noastră mântuire“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.
Ziua de sărbătoare a fost marcată într-un mod special de credincioşi din Păltiniş. Tinerii şi copiii satului l-au întâmpinat pe ierarhul locului şi au participat la Sfânta Liturghie purtând costume populare din zona de munte a Buzăului, unele dintre ele rivalizând prin frumuseţe şi vechime cu piesele populare de colecţie din cele mai cunoscute muzee ale ţării noastre. Vizitatorii de la Centrul eparhial au fost impresionaţi de frumuseţea acestor costume populare şi i-au îndemnat pe tineri să păstreze vii tradiţiile populare.
Biserica Parohiei Păltiniş a fost construită din lemn, între anii 1871 şi 1877. După ce a trecut printr-o serie de lucrări de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare, istoricul lăcaş de rugăciune a fost sfinţit în anul 2006 de arhiepiscopul Epifanie al Buzăului şi Vrancei.
În vecinătatea lăcaşului de rugăciune se află un aşezământ, care adăposteşte o cantină socială, şi un muzeu cu obiecte religioase şi alte obiecte tradiţionale locale.