Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească la Penitenciarul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat joi Sfânta Liturghie în capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” a Penitenciarului Tulcea și s-a rugat împreună cu persoanele private de libertate aflate în incinta instituției.
Slujirea a constituit un prilej pentru o nouă vizită pastorală în mijlocul persoanelor deţinute, ca parte a protocolului de parteneriat încheiat între instituții.
În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Preasfinţia Sa a vorbit despre viața Sfântului Apostol Petru, despre istoria sărbătorii Cinstirii lanțului său, și despre credinţă, iertare și îndreptarea vieții prin întoarcerea spre Dumnezeu.
La final, Preasfinția Sa le-a oferit daruri participanților la slujbă, iar reprezentanții instituției i-au oferit Preasfinției Sale, în dar, un coș cu flori și o veche icoană pe sticlă reprezentând Sfinții Trei Ierarhi.
După oficierea slujbei, Preasfinția Sa a vizitat și biblioteca penitenciarului.



.jpg)
