Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujire la Centrul Misionar pentru Tineret Cetea
La Centrul Misionar de la Cetea a reînceput de duminică, 12 septembrie, slujirea Sfintei Liturghii. Noul preot misionar care va sluji în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, începând cu ora 9:00, este părintele Nicolae Dan. "Una dintre marile nevoi ale Bisericii noastre este ca tinerii şi copiii să devină trăitori cu fapta a valorilor creştine. Pentru ca acest lucru să devină realitate, Biserica a căutat, prin slujitorii ei, tot timpul soluţii pentru ca tinerii să crească calitativ din punct de vedere moral şi duhovnicesc. În sensul acesta, în Arhiepiscopia Alba Iulia, prin deosebita grijă a Înalt Preasfinţitului Andrei, s-a pus la Cetea piatra de temelie a Centrului Misionar pentru Tineri şi Copii, din anul 2006 şi până în prezent s-au realizat lucruri deosebite în acest loc", a spus preotul misionar. Centrul poate găzdui maximum 18 persoane şi are în dotare o bază sportivă improvizată, unde se pot organiza diverse activităţi. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim să continuăm lucrările în acest loc şi vă invităm să deveniţi partenerii noştri în această lucrare frumoasă. Proiectul nostru este să construim pentru început o clădire nouă prin care să creştem capacitatea de primire la 80-100 locuri, apoi construirea unei biserici în care să fie oficiate sfintele slujbe. În prezent, slujba se oficiază într-o mică capelă sfinţită pentru acest scop", a spus pr. Nicolae Dan. Scopul este de a organiza diverse activităţi creştine specifice copiilor şi tinerilor (tabere, conferinţe, diverse competiţii), prin care se urmăreşte aprofundarea şi experimentarea cunoaşterii lui Dumnezeu, să se identifice tineri doritori să plece în misiune, în numele Evangheliei, în orice loc îi va trimite Dumnezeu, a mai menţionat pr. Nicoale Dan care a adăugat că "pentru ca acest proiect să devină realitate, avem nevoie de ajutorul tuturor celor interesaţi de ridicarea morală şi duhovnicească a tinerilor şi copiilor din Biserica noastră".