Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujiri arhiereşti în Maramureş

Slujiri arhiereşti în Maramureş

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Andrei Fărcaş - 02 Iulie 2025

La sărbătoarea Soborului Sfinților 12 Apostoli, 30 iunie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al eparhiei, la Mănăstirea Bârsana, judeţul Maramureş, cu ocazia hramului sfântului lăcaș. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramu­re­șului și Sătmarului.

Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre istoria lăcaşului de cult şi rectitorirea acestuia, iar părintele Casian Filip, vicar eparhial, fost duhovnic al mănăstirii, a oferit celor doi ierarhi câte o machetă a vechii biserici a mănăstirii.

La praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul bisericii din Săliștea de Sus-Centru. Ierarhul a binecuvântat un lumânărar și a rostit un cuvânt de învățătură despre cei doi Sfinți Apostoli. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”. 

La Sfânta Liturghie au asistat oficialități din administrațiile locale.

Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre Evanghelia duminicii (despre grijile vieții) şi despre cei doi Sfinți Apostoli prăznuiți în această zi. La final, Preasfinţitul Părinte Iustin l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Ioan Florin Timiș, coslujitor la această parohie, iar pr. paroh Gavriș Vancea a fost distins cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, întemeietorul Mănăstirii Rohia. De asemenea, au mai primit distincţii credincioşi şi binefăcători ai parohiei.