Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Paraclisul cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian“ al Centrului misionar pentru copii şi tineri „Vestitorii bucuriei“ din staţiunea Bălţăteşti, iar IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din cartierul sucevean Adâncata - Burdujeni, filie a Parohiei „Sfântul Andrei“ din Burdujeni. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Parohia Başta - Secuieni, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. (C.C.)



.jpg)
