La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Slujiri arhiereşti în Transilvania
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 9 septembrie, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, vor avea loc serbările naţionale închinate memoriei lui Avram Iancu. Cu acest prilej, în biserica de lângă mormântul în care odihneşte Crăişorul Munţilor, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. După încheierea Sfintei Liturghii se va săvârşi, ca de obicei, un Parastas spre pomenirea eroului naţional Avram Iancu.
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Filia Vărzari a Parohiei Varviz, Protopopiatul Marghita, apoi ierarhul va oficia Sfânta Liturghie în aceeaşi biserică. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Fântânele-Rus, Protopopiatul Jibou. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul slujeşte la Parohia Curciu, Protopopiatul Mediaş, Preasfinţitul Vasile Someşanul săvârşeşte Sfânta Liturghie în biserica din Parohia Lujerdiu, Protopopiatul Gherla, unde va binecuvânta şi lăcaşul de cult nou-construit, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, târnoseşte biserica din Parohia Copalnic, Protopopiatul Lăpuş. Tot duminică, de la ora 16:00, PS Iustin Sigheteanul binecuvântează biserica provizorie şi pune piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Siseşti, Protopopiatul Baia Mare. (Oana Rusu)