În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti în Transilvania
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază azi, 3 noiembrie, de la ora 10:00, slujba de sfinţire a Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", urmată de Sfânta Liturghie, în Parohia Petreşti, Protopopiatul Gherla. De la ora 18:00, ierarhul sfinţeşte demisolul Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" şi oficiază Vecernia în Parohia Valea Chintăului, Protopopiatul Cluj. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea, cu ocazia zilei de naştere.
În a XXII-a Duminică după Rusalii (pilda Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr), Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va binecuvânta lucrările efectuate la Biserica "Sfânta Treime" din Parohia Dăişoara, Protopopiatul Rupea, şi va oficia Sfânta Liturghie. IPS Andrei oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie în Parohia Senereuş, Protopopiatul Sighişoara, unde va sfinţi Monumentul Eroilor. PS Sofronie oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din Oradea, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău, iar Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, liturghiseşte în Parohia Axente Sever, Protopopiatul Mediaş. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, va binecuvânta biserica Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" Pădureni, judeţul Cluj, şi va oficia Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte în Parohia Glod, Protopopiatul Sighet, şi binecuvântează noua sală socială din incinta bisericii. Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Sâmbăta de Sus, apoi oficiază slujba Parastasului pentru părintele Teofil Părăian, la trei ani de la trecerea la cele veşnice. Pe 29 octombrie a.c. s-au împlinit trei ani de la trecerea la Domnul a părintelui arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, la vârsta de 80 de ani.