Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti la Lugoj şi Dobreşti
În a doua zi a marelui praznic al Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Lugoj. Aici, în prezenţa a numeroşi credincioşi şi a oficialităţilor locale, ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori ai parohiei, în frunte cu pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bisericesc "Ion Vidu" al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului". După slujbă, Preasfinţia Sa a transmis celor prezenţi binecuvântarea şi gândurile de bine ale Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi le-a împărţit iconiţe cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. De sărbătoarea Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a slujit la Mănăstirea Dobreşti, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica monument istoric din localitate care datează din anul 1852. Soborul slujitorilor a fost alcătuit din clerici ai obştii monahale conduse de ieromonahul Matei Buliga. La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, preoţi de la parohiile învecinate, precum şi oficialităţi locale. După slujbă, ierarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la credinţa jertfelnică a Sfântului Arhidiacon Ştefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos. Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Ştefan, al cărui nume înseamnă "încununat de Dumnezeu", reprezintă un exemplu de credinţă şi vieţuire creştină pentru noi toţi. În final, Grupul vocal "Theophoros" al Arhiepiscopiei Timişoarei a susţinut un recital de colinde tradiţionale româneşti.