Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujiri arhiereşti la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului
În ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, sfinţeşte biserica Mănăstirii Sita Buzăului, judeţul Covasna, alături de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, apoi oficiază Sfânta Liturghie. Biserica a fost construită între 2002 şi 2004, prima Sfântă Liturghie fiind săvârşită pe 19 decembrie 2004.
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cheile Turzii, judeţul Cluj, cu ocazia hramului. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, binecuvântează lucrările săvârşite la Mănăstirea "Sfântul Nectarie" Ponor, judeţul Alba şi oficiază Dumnezeiasca Liturghie. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Mănăstirea Izbuc, iar Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în altarul de vară al Mănăstirii Voivodeni, cu prilejul hramului. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, slujeşte la hramul Mănăstirii Bucium, judeţul Braşov, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, slujeşte la Mănăstirea Ilva Mare, judeţul Bistriţa Năsăud, iar Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, slujeşte la Mănăstirea Botiza, Protopopiatul Vişeu.



.jpg)
