Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Slujiri la penitenciarele din Galaţi, Brăila şi Tulcea
Luni, 16 ianuarie 2017, în ziua Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru, în diferite penitenciare din ţară, a fost săvârşită Sfânta Liturghie şi au fost oferite iconiţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri persoanelor private de libertate.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, un sobor de preoţi de caritate a săvârşit Sfânta Liturghie în Capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului de maximă siguranţă din municipiul Galaţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat o slujbă de mulţumire, Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în închisori.
„Se cuvine ca astăzi să facem un efort de a înţelege că toţi trebuie să aruncăm, prin rugăciune şi solidaritate, lanţurile păcatului, invizibile, dar prezente pe sufletele noastre şi, mai curând, să facem un lanţ de aur de rugăciune care să ne unească cu Dumnezeu şi cu semenii noştri din această capelă, din acest penitenciar, dar şi cu preoţii şi voluntarii de la penitenciarele din Brăila şi Tichileşti, pentru ca, împreună, să gustăm din libertatea pe care ne-o dăruieşte zilnic Hristos Domnul!”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Ca şi în anii precedenţi, pentru sprijinirea acestor persoane private de libertate, diferite comunităţi parohiale şi preoţii de caritate din Arhiepiscopia Dunării de Jos au organizat programe educaţionale şi social-filantropice. „Nu puţine sunt cazurile când preoţii de parohii vizitează deţinuţii proveniţi chiar din comunităţile parohiale pe care le păstoresc. Şi anul acesta, parohia gălăţeană «Sfântul Antonie cel Mare», prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, a oferit deţinuţilor prezenţi la slujbă pachete cu alimente neperisabile şi obiecte igienico-sanitare de primă necesitate. La final, ierarhul i-a vizitat, binecuvântat și întărit în credință pe ceilalți deținuți în celulele lor, oferindu-le daruri. La momentul liturgic şi catehetic au participat 31 de persoane private temporar de libertate, lucrători din cadrul penitenciarului, precum şi voluntari seminarişti sau studenţi teologi”, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi mass-media eparhial.
Programe filantropice la Tichilești și Brăila
Slujire arhierească şi acţiuni social-filantropice au avut loc şi la Penitenciarul pentru minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila. „Preoţii din parohiile învecinate, profesori de religie, elevi şi studenţi voluntari au vizitat pe semenii lor, s-au rugat împreună şi au purtat un dialog de suflet pe diferite teme. Tinerii prezenţi au primit pachete cu alimente, calendare, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet. Programe asemănătoare s-au desfăşurat şi la penitenciarul din municipiul Brăila. 36 de persoane private de libertate au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în capela unităţii, după care au susţinut un scurt program cultural-artistic dedicat poetului naţional Mihai Eminescu”, ne-a mai spus pr. consilier eparhial Gabriel Molocea.
Rugăciuni, cuvinte de folos și daruri la Penitenciarul Tulcea
Slujire arhierească a fost şi la Penitenciarul Tulcea, unde Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în prezenţa numeroasă a persoanelor private de libertate. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, rugăciuni, iar la final le-a dăruit iconiţe şi alte produse necesare.