În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujiri misionare în Arhiepiscopia Timișoarei
În seara zilei de duminică, 28 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfințit crucile care vor fi așezate pe noua biserică a Parohiei Liebling, Protopopiatul Deta, județul Timiș, aflată în proces de edificare. În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Timișoara Zona Soarelui, Protopopiatul Timișoara 2 din capitala Banatului, cu prilejul instalării noului preot paroh al comunității.
După oficierea slujbei de binecuvântare a crucilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit primarului și Consiliului local pentru implicarea în zidirea noului lăcaș de rugăciune, precum și credincioșilor pentru donațiile financiare și materiale, ne-a transmis pr. Ionuț-Ciprian Boșca.
La momentul istoric pentru comunitatea parohială au participat preoți de la parohii învecinate, precum și numeroși credincioși. Noua biserică are hramul „Sfânta Treime”.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Timișoara Zona Soarelui, Protopopiatul Timișoara 2, orașul Timișoara.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat semnificațiile duhovnicești ale pasajului evanghelic care relatează vindecarea celor doi demonizați, subliniind că Mântuitorul a restabilit legătura omului cu Dumnezeu și a reintegrat persoanele vindecate în comunitatea lor.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a prezentat credincioșilor pe părintele Marian Pârvu, noul preot paroh al comunității. Părintele paroh Marian Pârvu i-a mulțumit ierarhului și i-a asigurat pe credincioși de implicare în frumoasa misiune care i-a fost încredințată.
Parohia Timișoara Zona Soarelui are 1.974 de familii, cu 4.935 de credincioși, ne-a transmis pr. Caius Andrașoni.