Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
Slujiri și binecuvântări arhierești în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În duminica premergătoare începutului Sfântului și Marelui Post, ierarhii din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale sau în bisericile și mănăstirile vizitate, rostind cuvinte de învățătură în care au tâlcuit sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic lecturat.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. În cuvântul său, ierarhul a explicat mesajul Evangheliei duminicale, accentuând nevoia de iertare, de iubire și de solidaritate dintre oameni, „căci ceea ce ne îndepărtează de comuniunea cu Dumnezeu, alungându-ne din calea împlinirii vocației noastre, este constituit din patimile, viciile și păcatele pe care nu le vindecăm”, a spus ierarhul, după cum ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Constanța
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Văcăreștii Noi din județul Constanța. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a vorbit despre semnificația postului: „În Duminica Lăsatului sec de brânză, Sfânta Evanghelie ne învață cum să unim postul, porunca cea dintâi, cu rugăciunea, cu milostenia și cu iertarea”, a transmis TRINITAS TV.
Argeș
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”-Corbeni, județul Argeș, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, se arată pe site-ul arhiepiscopia argesuluisimuscelului.ro.
Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit duminică, 6 martie 2022, în Parohia Clondiru, județul Buzău. Credincioșii din localitate și din parohiile învecinate au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de ierarh în biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului”. Vorbind despre drama căderii primilor oameni și despre nevoia de îndreptare resimțită de toți, ierarhul a afirmat: „Biserica ne îndeamnă să începem călătoria postului printr-o reflecție asupra a ceea ce s-a întâmplat cu Adam și cu urmașii săi, încredințându-ne că există posibilitatea de îndreptare”.
Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. „Evanghelia acestei duminici încheie perioada de pregătire a creștinului pentru o călătorie lungă, de 40 de zile, urmată de Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, la capătul cărora primește harul, puterea, lumina și ajutorul Sfintei Învieri a Domnului din morți”, a spus ierarhul în cuvântul său de învățătură.
Ialomița
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a adus bucurie duhovnicească credincioșilor Parohiei „Schimbarea la Față”-Amara 2, județul Ialomița, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre urcușul duhovnicesc care se deschide în fața noastră timp de șapte săptămâni, despre postul plăcut lui Dumnezeu la care suntem chemați de Mântuitorul Iisus Hristos și despre bogăția harului pe care îl primim în această perioadă binecuvântată a Sfântului și Marelui Post. La final, Preasfinția Sa a acordat rangul de sachelar părintelui Șerban Florin Buturugă, slujitor la această parohie, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
Teleorman
Credincioșii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Dulceni, județul Teleorman, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în biserica parohială. Ierarhul a remarcat că pasajul evanghelic duminical conține învățături importante ale Mântuitorului Hristos pe care suntem datori să le urmăm în mod deosebit în perioada Postului Mare. Pentru activitatea desfășurată, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor. La final, ierarhul a sfințit o troiță aflată în apropierea bisericii, a transmis TRINITAS TV.
Giurgiu
Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Episcopală din municipiul Giurgiu de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de slujitori. Întrucât a început Postul Mare, la finalul slujbei, ierarhul a rostit rugăciunea specială pentru intrarea în post și a adresat câteva îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea, așa cum se cuvine, a perioadei care urmează, invitându-i totodată să participe la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se va citi Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, se arată pe site-ul eparhiei.
Tulcea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Celic-Dere, județul Tulcea. La final, ierarhul a afirmat: „Am săvârșit Sfânta Liturghie, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate binefacerile trimise nouă. O picătură din harul Preasfântului Duh s-a revărsat în sufletul nostru și ne îndeamnă, pe fiecare în parte, la lucrarea faptelor evanghelice acum, la începutul Sfântului și Marelui Post al Paștilor”.