Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri şi binecuvântări arhiereşti în Episcopia Caransebeşului
Zilele de pomenire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor cereştilor puteri şi a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina au constituit momente de sărbătoare duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Sacu şi pentru vieţuitorii Mănăstirii Armeniş din judeţul Caraş-Severin, care şi-au serbat ocrotitorii spirituali. În mijlocul lor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvinte de învăţătură în care a reliefat importanţa cinstirii acestor sfinţi.
În ziua de cinstire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de credincioșii Parohiei Sacu din Protopopiatul Caransebeșului, judeţul Caraş-Severin, cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii parohiale. Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţire a noului sediu al Cancelariei parohiale, edificat în curtea sfântului lăcaş, apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele arhidiacon Pavel Canea, consilier eparhial.
În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a subliniat importanţa relaţiei fiecărui creştin cu îngerul său păzitor: „Se cuvine să ne consolidăm relația spirituală cu îngerul nostru păzitor pe care l-am primit atunci când ne-am botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Îngerul păzitor se roagă pentru noi, așteptând din partea noastră responsabilitate spirituală și verticalitate”.
La momentul tradiţional din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Milan Ristić, acesta urmând a fi prohirisit preot pe seama Parohiei Comorâște din Protopopiatul Moldova Nouă, iar la final, pentru eforturile de înfrumuseţare a bisericii, părintele paroh Ianăș Ambruș dimpreună cu ctitorii care s-au evidenţiat prin sprijinirea lucrărilor executate în ultima perioadă în parohie au primit din partea ierarhului Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”. În ziua următoare, Episcopul Caransebeşului a vizitat Schitul Feneş din comuna Armeniș, județul Caraș-Severin, vatra monahală serbându-şi în această zi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia l-a hirotonit întru diacon pe teologul Cătălin Blidariu, ce urmează a fi preoţit pe seama Parohiei Dezești din Protopopiatul Reșița. „Sfântul Ierarh Nectarie nu s-a despărțit de iubirea lui Hristos. Chiar dacă a fost prigonit, marginalizat, chiar dacă a avut necazuri și întristări în viață, L-a avut în fața ochilor duhovnicești pe Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. Sfântul Nectarie a trăit o viață autentică în Hristos, L-a iubit pe Dumnezeu cu toată ființa și i-a iubit pe toți oamenii care l-au prigonit și l-au marginalizat. El a înțeles că numai iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-și aproapele poate să dobândească viața cea veșnică”, a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învăţătură.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru părintele protosinghel Hristofor Abălaşei, fostul stareț şi ctitor al vetrei monahale.