În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Slujiri și sărbătorirea iei tradiționale în comunitatea românească din Zagreb
Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Sfânta Treime și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul au fost sărbătorite și de românii ortodocși din Zagreb, Croația. La 24 iunie, s-a marcat și hramul istoric al capelei românești din acest oraș. În aceste zile de sărbătoare, sfintele slujbe au fost săvârșite de părintele Nicolae Ceruță, slujitorul comunității românești din Zagreb.
![]()
„În cuvântul de învățătură de la Rusalii am evidențiat lucrarea Sfântului Duh în fiecare persoană, atât în dezvoltarea relației pe verticală cu Dumnezeu, cât și pe orizontala cu aproapele, Duhul Sfânt fiind în toate și în toți”, ne-a transmis părintele Nicolae Ceruță.
De hramul istoric al capelei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, după Sfânta Liturghie, s-a făcut parastasul pentru ctitori și credincioșii adormiți întru Domnul și a fost sărbătorită și ia românească. Acest demers a fost realizat cu ajutorul Alinei Dobrescu, președinta Asociației Românilor din Croația. La slujbă au mai participat Grigore Mihail Constantin, ambasadorul României la Zagreb, şi alți membri ai corpului diplomatic din Croația.



.jpg)
