Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Solidaritate cu românii afectaţi de cutremur în Italia
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, i-a transmis Preasfinţitului Siluan, Episcopul românilor din Italia, următorul mesaj de compasiune:
Am aflat cu îngrijorare despre seria de cutremure care au zguduit şi continuă să afecteze, în ultimele două săptămâni, partea de nord a Italiei şi, în special, regiunea Emilia-Romagna, unde se află 14 parohii ortodoxe româneşti, cutremure care au făcut 17 victime, lăsând fără locuinţe şi fără loc de muncă peste 22.000 de persoane, între care se află mulţi copii şi vârstnici. În aceste momente de încercare şi de suferinţă pentru populaţia italiană şi pentru credincioşii parohiilor noastre din regiunea Emilia-Romagna, în numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei afectaţi de cutremur, rugând pe Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa şi să-i mângâie pe membrii familiilor lor. Ne îndreptăm gândul de asemenea şi către cele peste 350 de persoane rănite în timpul cutremurului, precum şi către toţi cei care, părinţi şi copii, tineri şi vârstnici, au suferit pagube materiale sau care nu se pot întoarce, pentru moment, la casele lor, din cauza repetatelor replici ale cutremurului, trăind ziua şi noaptea într-un climat de nesiguranţă şi de teamă. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, să înceteze cutremurul şi să dăruiască linişte şi pace tuturor celor care suferă în aceste momente, pentru a putea retrăi bucuria de fi din nou alături de familiile lor. Cu speranţa că Hristos Dumnezeul nostru va linişti şi cutremurul pământului, precum a făcut odinioară cu marea învolburată, Vă încredinţăm de aleasă preţuire, binecuvântare şi dragoste în Hristos-Domnul. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române