Astăzi, 15 ianuarie, s‑au împlinit 176 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. În întreaga ţară, dar şi în diasporă, au fost organizate diferite evenimente culturale comemorative şi slujbe
Spectacol caritabil la Zalău
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, în faţa unui public numeros, elevii Liceului Ortodox "Sfântul Nicolae", în parteneriat cu elevii Liceului de Artă "Ioan Sima", au oferit publicului un spectacol caritabil intitulat "Rugă pentru părinţi", parte a unui proiect socio-educativ cu acelaşi nume, derulat de cele două licee, în parteneriat cu Episcopia Sălajului, Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Primăria Municipiului Zalău, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Casa de Cultură a Municipiului Zalău, şi nu în ultimul rând Asociaţia Filantropia Porolissum. Tinerii au interpretat piesa de teatru "Un înger pentru fiecare", de prof. Claudiu Ionuţ Boia, precum şi pricesne şi cântece religioase specifice perioadei pascale. Manifestarea s-a încadrat în programul "Şcoala altfel" şi continuă azi, cu implicarea tinerilor voluntari de la cele două licee în acţiunea Sectorului social-filantropic al Episcopiei Sălajului, de cercetare şi întrajutorare a părinţilor şi bunicilor singuri aflaţi în nevoi şi lipsuri.



.jpg)
