Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Spectacol caritabil organizat de Parohia „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi
În cadrul acțiunilor dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, parohia bucureșteană „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi a organizat în seara zilei de 6 iunie un spectacol caritabil pe scena Teatrului Excelsior. Piesa de teatru „Întâmplări din mușuroi” a fost interpretată de 19 copii de la această parohie, coordonați de diac. Nicolae Mogage. Textul original al piesei, muzica, decorurile și costumele au fost realizate de copii, tineri și adulți apropiați ai Bisericii „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi, care s-au implicat cu entuziasm în organizarea acestui spectacol. „Acest eveniment s-a născut din dorința de a le oferi copiilor care frecventează biserica noastră un prilej de a descoperi bucuria de a fi împreună și de a cultiva mai mult prietenia dintre ei, dar şi cu gândul de a-i obișnui pe cei mici cu experiența ajutorării concrete a semenilor aflați în situații mai dificile. Astfel, în urma acestui spectacol caritabil, din vânzarea biletelor și din donații, s-au adunat aproximativ zece mii de lei, bani care vor fi oferiți pentru susținerea unui caz umanitar. Flavia, o fetiță de 10 ani, prezentă și ea luni seara în sala Teatrului Excelsior, avea nevoie de o sumă importantă de bani pentru a putea achita contravaloarea unui implant osos. Cazul Flaviei a fost recomandat de domnul prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, de la Spitalul de Copii «Marie Curie», cel care va coordona echipa de chirurgi ce va realiza această operație. La sfârșitul piesei, domnul doctor le-a prezentat spectatorilor cazul Flaviei și le-a mulțumit micilor actori și publicului pentru că, prin efortul și contribuția lor, fetița va putea fi operată în zilele următoare”, ne-a declarat diac. Nicolae Mogage. Textul piesei a fost completat cu poezii amuzante și compoziții muzicale inedite care au alcătuit un spectacol dinamic și plin de veselie, potrivit cu vârsta și sufletul copiilor. „Evenimentul a produs bucurie tuturor celor prezenți: în primul rând copiilor care au jucat în piesă, deoarece nu vor uita prea curând emoția pe care au trăit-o în acea seară în calitatea de actori; în al doilea rând, părinților și prietenilor lor, cât și tuturor spectatorilor prezenți într-un număr foarte mare. Aprecierile publicului dau încredere organizatorilor spectacolului să continue acest gen de evenimente ce contribuie la întărirea comunității și a sentimentului apartenenței la Familia cea mare, care este Biserica”, a mai spus diac. Nicolae Mogage.