După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Spectacol în Parohia Someşul Rece
A doua ediţie a spectacolului „Veniţi de luaţi Lumină“ se va desfăşura duminică, 19 aprilie, în parohia clujeană Someşul Rece. Localnicii se vor putea bucura de cântece populare şi religioase, dar şi de piese de teatru, după cum a precizat parohul Ştefăniţă Elefteriu: „În cadrul spectacolului, grupul parohial <<Preot Ioan Stănescu>> din Someşul Rece ne va prezenta un program pascal, o piesă de teatru şi cântece specifice acestei perioade, iar tinerele interprete din Someşul Rece, Delia Roşca şi Voichiţa Mărincuş, vor interpreta melodii populare. De asemenea, îi vom avea alături de noi, ca invitaţi speciali, pe părintele protopop de Huedin Ciprian Taloş,împreună cu doamna preoteasă şi fetiţa dânşilor, Petronela şi Maria Taloş,care ne vor încâta cu un program de muzică religioasă specifică acestei perioade, dar şi cu cântecepatriotice“. Spectacolul „Veniţi de luaţi Lumină“, organizat de Parohia „Sfântul Nicolae“ din Someşul Rece, va avea loc de la ora 18:00, la căminul cultural din localitate. (Grigore Sâmboan)



.jpg)
