În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Spectacolul folcloric „În braţele mamei“, la a III-a ediţie, în Mitropolia Olteniei
Asociaţia Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat ieri, 2 iulie, de la ora 17:30, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, cea de-a III-a ediţie a spectacolului folcloric „În braţele mamei“.
Spectacolul este organizat sub forma unui eveniment de strângere de fonduri, cu scopul de a sprijini copiii aflaţi în dificultate, prin programe de educaţie şi suport social. Concertul de muzică populară a reunit, într-un gest caritabil, cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din Oltenia, precum: Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Angelica şi Niculina Stoican şi alţii. Soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“ din Craiova, condusă de maestrul Nicu Creţu. Parteneri media ai concertului au fost TVR Craiova şi Radio Logos. Fonduri pentru educaţia copiilor nevoiaşi „Prima ediţie a spectacolului folcloric a avut loc în anul 2005 şi s-a desfăşurat în cadrul unui program de prevenire a abondonului copilului în maternităţi, când Asociaţia Vasiliada şi Mitropolia Olteniei s-au implicat în ajutorarea copiilor abandonaţi, din cauza sărăciei, în spitalele maternale din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Spectacolul folcloric organizat pentru stângerea de fonduri destinate ajutorării acestor copii a fost replicat apoi anul următor, în 2006. Anul acesta, nevoile comunităţii au fost identificate ca fiind altele. Principala problemă o constituie lipsa educaţiei pentru copiii provenind din familii nevoiaşe“, ne-a declarat pr. Adrian Stănulică, coordonator relaţii publice în cadrul Mitropoliei Olteniei. Asociaţia Vasilida are două centre pentru copii, „Aripi de lumină“, cu sediul la Craiova, şi Centrul „Sfântul Stelian“ din Lipovu, judeţul Dolj. În cadrul primului centru, se desfăşoară mai multe activităţi: meditaţii şcolare, consilieri sociale şi psihologice, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber. În cadrul celui de-al doilea centru, în care sunt incluşi 80 de copii, provenind din familii nevoiaşe, activităţile cuprind programe de grădiniţă, de alfabetizare, meditaţii şcolare, cursuri de operare PC, activităţi de petrecere a timpului liber şi altele. Copiii asistaţi în acest centru primesc două mese calde pe zi, ne-a mai informat pr. Stănulică. Asociaţia Vasiliada a fost înfiinţată în anul 2001, urmărind, prin programele desfăşurate, sprijinirea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, în special ale categoriilor sociale defavorizate, dar şi să contribuie la dezvoltarea sentimentului de responsabilitate socială al cetăţenilor.