Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Spectacolul „Pe urmele tradiției” la parohia ilfoveană Tâncăbești
Parohia Tâncăbești din Protopopiatul Ilfov Nord a organizat luni, 15 august, a treia ediție a spectacolului „Pe urmele tradiției”. În deschidere, Corul de copii „Alexandru Neagu” al parohiei ilfovene, dirijat de părintele paroh Marian-Daniel Vasluianu, a prezentat cântece religioase, patriotice și folclorice. Între aceste seturi de cântece, elevele Larisa Gabriela, Anastasia Teodora și Riana Maria i-au impresionat pe cei prezenți cu mai multe piese la pian. Evenimentul a continuat cu piesa de teatru „Adevăr sau minciună”, în interpretarea membrilor Ateneului „Sfântul Mina” al Parohiei Tâncăbești, sub îndrumarea prezbiterei Marcela Vasluianu. Au urmat vernisajul și târgul de obiecte realizate de copii în cadrul celor trei programe educaționale gratuite desfășurate de Parohia Tâncăbești în fiecare zi de sâmbătă: Atelierul de pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, coordonat de profesoara Valeria Tofan; Cursul de confecționat obiecte handmade, susținut de Marcela Vasluianu; Atelierul de cusut și de lucru la gherghef, coordonat de Liliana Dumitru.
„Unul din elementele surpriză a fost un colț de poză veche, cu scopul de a face cunoscut trecutul satului tinerei generații. Cei prezenți au putut vedea ctitorul, profesorii și preotul de pe timpul ctitorului, dar și obiceiuri din viața de la țară de acum 100 de ani. Evenimentul cultural s-a încheiat printr-un concurs culinar la care au participat doamnele din parohie. S-au oferit diplome și premii pentru cele mai reușite prăjituri. La eveniment au participat și primarul Mihai Anghel al comunei Snagov, cadre didactice de la școala din sat și preoți din parohiile învecinate”, ne-a transmis preotul paroh Marian-Daniel Vasluianu.



.jpg)
