Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Spitalul Județean din Craiova va avea o biserică
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat marţi, 10 decembrie, slujba de punere a pietrei de temelie pentru biserica ce va fi ridicată în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Biserica ce va fi ridicată în preajma instituției medicale din Cetatea Băniei va purta hramul „Sfinții Doctori tămăduitori Chir și Ioan”, ocrotitorii spirituali ai celor care-i îngrijesc pe cei bolnavi și ai celor aflaţi în suferinţă. Acest lăcaș va deveni un loc de vindecare şi de mângâiere, de rugăciune și de liniște sufletească pentru medici, pentru personalul medical şi pentru pacienţii care vor fi trataţi aici.
Părintele Mitropolit Irineu, împreună cu un sobor de preoți şi în prezența lui Eugen Georgescu, managerul unității, a lui Vătu Bogdan, directorul medical, și a lui Ovidiu Catalina, directorul secţiei de îngrijiri, a binecuvântat lucrările de construcţie a lăcaşului de cult.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a mulțumit lui Dumnezeu şi tuturor celor care au contribuit la iniţierea acestui proiect. De asemenea, a adus cuvinte de apreciere conducerii Consiliului Județean Dolj, autorităților locale și reprezentanților Spitalului Județean din Craiova, care au sprijinit și susținut ideea construirii acestei biserici.
„Biserica se zidește cu sufletele noastre. Zidim biserici pentru că așa am primit poruncă de la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa am învățat de la strămoșii noștri și așa vom preda mai departe urmaşilor noştri această tradiție sfântă. Noi suntem pietrele Bisericii vii, ocrotiţi prin dragostea lui Dumnezeu, care am primit şi darul Duhului Sfânt de a ridica lăcașuri de cult unde să aducem jertfa noastră de rugăciune, spre slava lui Dumnezeu și spre mângâierea celor care se află în suferință”, a spus ierarhul.
Părintele Mitropolit Irineu a adăugat că acest nou sfânt lăcaș ce va fi construit în curtea Spitalului Județean din Craiova este un simbol al nădejdii și al înfloririi vieții religioase în Arhiepiscopia Craiovei.
Proiectul a fost inițiat de Arhiepiscopia Craiovei ca răspuns la nevoile duhovniceşti ale comunității medicale și ale celor aflați în suferință.