După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Spovedania preoţilor din Protopopiatul Ineu
Buna tradiţie locală, păstrată şi perpetuată cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a IPS Arhiepiscop Timotei, prin care toţi preoţii sunt chemaţi să se spovedească şi ei, la rândul lor, a fost împlinită şi anul acesta în aceste zile de pregătire de dinaintea marii sărbători a Învierii. Slujitorii altarelor din cuprinsul Protopopiatului Ortodox Ineu au fost primiţi la Sfânta Taină a Mărturisirii oficiată în ziua de 2 aprilie în Biserica „Veşmântul Maicii Domnului“ de la Schitul Tămand. În mijlocul preoţilor a fost prezent părintele protopop Adrian Zaha, care a coordonat buna desfăşurare a Sfintei Taine a Spovedaniei, la care au luat parte toţi preoţii din cuprinsul Protopopiatului Ineu. După spovedanie un sobor de preoţi a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, în cadrul căreia toţi preoţii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. (Protos. Iustin Popovici)



.jpg)
