În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Sprijin financiar pentru elevi
La inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, parohiile din Arhiepiscopia Bucureștilor au oferit daruri constând în rechizite și uniforme școlare, manuale, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru elevii provenind din familiile sărace sau defavorizate ale Capitalei și ale județelor Ilfov și Prahova. Conform datelor centralizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul, 532 de parohii au oferit produse în valoare de 486.682 de lei pentru 8.678 de beneficiari. 18 parohii din Protoieria Sector 1 Capitală au oferit produse în valoare de 21.290 de lei pentru 254 de beneficiari. 40 de parohii din Protoieria Sector 2 Capitală au oferit produse de 72.200 de lei pentru 743 de beneficiari. 43 de parohii din Protoieria Sector 3 Capitală au oferit produse în valoare de 53.350 de lei pentru 1.003 beneficiari. 24 de parohii din Protoieria Sector 4 Capitală au oferit produse în valoare de 36.070 de lei pentru 486 de beneficiari. 11 parohii din Protoieria Sector 5 Capitală au oferit produse în valoare de 13.180 de lei pentru 153 de beneficiari. 15 parohii din Protoieria Sector 6 Capitală au oferit produse în valoare de 38.746 de lei pentru 615 beneficiari. În Protoieria Ilfov Nord, 65 de parohii au oferit produse în valoare de 59.845 de lei pentru 1.075 de beneficiari. Protoieria Ilfov Sud a oferit, prin 43 de parohii, produse în valoare de 61.410 lei pentru 1.055 de beneficiari. În Protoieria Ploiești Nord, 34 de parohii au oferit pentru 982 de beneficiari produse în valoare de 21.260 de lei, iar în Protoieria Ploiești Sud, 42 de parohii au oferit produse în valoare de 13.955 de lei pentru 510 beneficiari. 68 de parohii din Protoieria Urlați au oferit produse în valoare de 26.671 lei pentru 525 de beneficiari. În Protoieria Câmpina, 75 de parohii au asigurat bunuri în valoare de 32.790 de lei pentru 573 de beneficiari, iar în Protoieria Vălenii de Munte, 54 de parohii au oferit bunuri în valoare de 35.915 lei pentru 704 beneficiari.



.jpg)
