Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sprijin pentru centrele educaţionale
Începând cu luna noiembrie, activitatea celor cinci centre educaţionale ale Arhiepiscopiei Timişoarei cunoaşte o nouă etapă. Perioada de cofinanţare din fonduri europene s-a încheiat, iar acum întreaga responsabilitate de susţinere a acestora a revenit Bisericii şi comunităţii.
În cei trei ani de activitate, centrele educaţionale ale Arhiepiscopiei Timişoarei de la Timişoara, Lugoj, Făget, Deta şi Sânnicolau Mare au dat dovada reuşitei proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale“. Cei 125 de beneficiari, elevi cu risc de abandon şcolar, au primit consiliere educaţională şi susţinere pe plan social pentru a evita eşecul şcolar, prin participarea la activităţile educative şi recreative derulate în cadrul centrelor. Importanţa şi eficienţa acestora au fost felicitate şi de autorităţile locale din zonă, care s-au alăturat Arhiepiscopiei Timişoarei în susţinerea celor cinci centre educaţionale, participând la cofinanţarea funcţionării.
„Vom face tot ceea ce e posibil ca această reţea să funcţioneze şi să se dezvolte în continuare. Prevenirea abandonului şcolar este o prioritate educaţională şi socială în judeţul nostru. Acest fapt este confirmat şi de faptul că primăriile din Timişoara, Lugoj, Deta şi Făget s-au alăturat Arhiepiscopiei Timişoarei, pentru a putea susţine pe mai departe activitatea acestor centre. Rezultatele obţinute în aceşti ani ne oferă încrederea că vom putea contribui alături şi de alţi parteneri la îmbunătăţirea relaţiei dintre familie, Biserică şi Şcoală, cei trei factori importanţi ai societăţii. Nădăjduim că experienţa dobândită în anii de implementare a proiectului constituie o bază solidă pentru activităţile pe care Arhiepiscopia Timişoarei le va derula pe mai departe în sprijinul tinerilor şi al copiilor, cei care reprezintă viitorul Bisericii noastre“, a precizat pr. Romeo Dumitraşcu, inspector social al Arhiepiscopiei Timişoarei.
În cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale“, derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, au fost înfiinţate 11 centre educaţionale. În judeţul Timiş funcţionează cinci astfel de centre în localităţile Timişoara, Lugoj, Deta, Făget şi Sânnicolau Mare. În fiecare centru educaţional sunt beneficiari câte 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar. Acestora li se oferă zilnic o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţii pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc burse sociale, rechizite şi materiale didactice.