În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Sprijin pentru familiile izolate
Programele filantropice de sprijinire a familiilor greu încercate de căderile masive de zăpadă din ultima perioadă au continuat şi în această săptămână în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Continuând activităţile filantropice din 14 şi 16 februarie a.c., când mai multe transporturi de alimente au fost trimise către parohiile izolate din Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, în data de 22 februarie a fost organizată cea de a treia etapă din programul filantropic iniţiat de Centrul eparhial pentru familiile sinistrate.
Prin implicarea efectivă a bunilor credincioşi de la Dunărea de Jos, protoieriile Galaţi, Tecuci, Covurlui şi Nicoreşti au continuat colectele din bisericile parohiale şi în această săptămână. Aşa a fost posibilă organizarea a încă două transporturi cu 1.775 de pachete (peste 7,5 tone) cu alimente neperisabile şi obiecte igienico-sanitare de primă necesitate, pentru parohiile din protopopiatele Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi Focşani II, judeţul Vrancea, din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Valoarea ajutoarelor acordate de către Arhiepiscopia Dunării de Jos în cadrul acestei campanii de întrajutorare este de 28.000 lei. Mijloacele de transport au fost asigurate de cele patru protoierii gălăţene, preoţii protoierei aflându-se în mijlocul voluntarilor care au efectuat deplasarea către parohiile Grebănu, Amara, Vâlcele, Dăscăleşti, Boldu (Protopopiatul Râmnicu Sărat) şi Tătăranu, Spătărelu, Bogza, Căiata, Percheşti, Cătăuţi (Protopopiatul Focşani II). Pachetele cu alimente au fost distribuite protoiereilor din cele două protopopiate ale Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei sau au fost preluate de preoţii parohi şi organismele parohiale din localităţile vizitate.



.jpg)
