Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sprijin pentru parohia românească din Nancy
Parohia Ortodoxă Româno-Franceză din Nancy, Franța, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a încheiat în anul 2016 o promisiune de vânzare pentru o capelă dezafectată a fostului Spital Maringer din localitate, aflată în proprietatea unei întreprinderi private. „Sunt membru al acestei comunități și mărturisesc că nu seamănă cu nici o altă comunitate din câte am avut ocazia să fac parte sau să cunosc. În fiecare duminică, în timpul Sfintei Liturghii se rostesc Crezul și «Tatăl nostru» în mai multe limbi. Cântările Sfintei Liturghii, chiar dacă sunt în mare parte în limba română și franceză, nu uită pe nici un neam din comunitate și includ cântarea «Doamne, miluiește» în limba fiecăruia. Majoritari sunt românii, dar, pentru a arăta frumusețea Ortodoxiei, Dumnezeu a adunat aici în numele Lui: georgieni, ruși, ucraineni, greci, bulgari, albanezi, sirieni, libanezi, sârbi, francezi și frați de-ai noștri de peste Prut”, ne-a declarat Ion Nedelcu, membru al acestei comunități.
Pentru a achita locașul, comunitatea parohială are nevoie de sprijin material. Cei care doresc să sprijine acest proiect pot dona prin virament bancar în contul parohiei: Association Cultuelle Orthodoxe franco-roumaine Saints Pierre et Paul; IBAN: FR76 1027 8040 8800 0200 3000 385; BIC CMCIFR2ACCM NANCY Places des Vosges; 16 Places des Vosges, 54000 Nancy, cu mențiunea: „Ass. cultuelle orthodoxe…”. Donații se pot face și în mediul online pe platforma: https://www.gofundme.com/bisericanancy.
Parohia Nancy face parte din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale și este păstorită de părintele Ioan Toader.