În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Strategii misionare pentru perioada 2015-2017
În perioada 16-20 martie 2015 a avut loc la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) întâlnirea Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare (CWME) a cărei componenţă a fost reînnoită în anul 2014. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la această întâlnire a participat şi pr. conf. dr. Radu Petre Mureşan, membru al CWME.
Întâlnirea de la Bossey a avut ca scop articularea strategiilor misionare ale noii CWME pentru perioada 2015-2017. În acest context, principalele teme discutate au fost: a) implementarea declaraţiei referitoare la misiune adoptată în cadrul Adunării Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan din 2013 şi intitulată „Împreună spre viaţă: misiune şi evanghelizare într-un context schimbător“, b) implicaţiile misionare ale iniţiativei Consiliului Mondial al Bisericilor - Pelerinajul dreptăţii şi păcii; c) modalităţile de colaborare a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare cu alte comisii ale Consiliului Mondial al Bisericilor; d) pregătirea Conferinţei Misionare Mondiale din 2018.
În prima zi a lucrărilor au fost discutate anumite date tehnice referitoare la rolul şi funcţia Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare. Tot în prima zi a avut loc intervenţia secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor, dr. Olav Fykse Tveit, care a vorbit despre vocaţia misionară exemplificând cu biserici din întreaga lume pe care le-a vizitat personal. Dr. Olav Fykse Tveit s-a referit la Conferinţa pentru Misiune şi Evanghelizare care va avea loc în 2018, aducând cu-noştinţă membrilor comisiei despre faptul că este posibil ca aceasta să fie organizată împreună cu Comisia Credinţă şi Constituţie.
În zilele următoare, prezentarea diverselor teme a alternat cu discuţiile în grupuri de lucru. În afară de membrii comisiei care au prezentat referate pe marginea temelor de interes, au mai luat cuvântul: pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, dr. Odair Pedroso Mateus, secretarul Comisiei Credinţă şi Constituţie, dr. Susan Durber, moderatorul Comisiei Credinţă şi Constituţie, Claire Amos, coordonator pentru programul de dialog interreligios al Consiliului Mondial al Bisericilor, Sam Kabue, reprezentantul EDAN (Ecumenical Disabilities Advocates Network).
Discuţiile în grupurile de lucru au avut ca obiectiv definirea celor mai importante teme care trebuie abordate la viitoarele întâlniri ale CWME. Astfel, membrii comisiei au decis că cele mai importante teme care trebuie introduse pe agenda viitoare a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare sunt: a) pregătirea Conferinţei Misionare Mondiale; b) evanghelizare şi misiune după modelul Apostolilor; c) documentul „Together towards Life“ (TTL). Formarea misionară; d) ospitalitate şi dreptate (dialog interreligios, migraţie, creaţie, problema economică din perspectivă misionară). Membrii fiecărui grup se vor afla în legătură permanentă prin intermediul internetului şi se vor reuni pentru discuţii o dată la doi ani.
În ultima zi a lucrărilor a fost ales Comitetul Executiv al Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare şi s-a analizat propunerea ca viitoarea Conferinţă Misionară Mondială, din 2018, să fie organizată într-o ţară din Africa, în iulie sau august, urmând să se bucure de participarea a aproximativ 500 de membri reprezentanţi ai Bisericilor, ai Asociaţiilor misionare şi ai tinerilor. Viitoarea întâlnire a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare va avea loc în 2017, într-o locaţie ce va fi stabilită ulterior. (Pr. conf. dr. Radu Petre Mureşan, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“)