În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Studenţi de la Facultatea de Teologie din Sibiu au donat sânge
Peste 50 de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă“, iniţiată de Patriarhia Română şi implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul social eparhial. Studenţii au venit ieri, 17 martie, la Centrul de Transfuzie de la Spitalul Judeţean din Sibiu, însoţiţi de decanul facultăţii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, şi au donat sânge, răspunzând astfel solicitărilor de a veni în sprijinul unităţilor medicale din judeţ, unde nevoia de sânge pentru actul medical este foarte mare.
„Un act misionar“
Studenţii teologi de la Sibiu au participat la campania Patriarhiei Române din convingerea că gestul lor salvează vieţi şi oferă un model şi pentru alte persoane care pot devenit donatoare, astfel încât nevoia de sânge din unităţile medicale să fie mult diminuată.
„Prin donarea de sânge ajutăm la prelungirea vieţii şi oferim sănătate cuiva. Acest act de donare de sânge, pe lângă latura sa socială, filantropică, este şi unul misionar. De aceea şi facultatea noastră s-a alăturat Arhiepiscopiei Sibiului în această campanie. Sala de curs a fost înlocuită câteva ore cu cea de la Centrul de Transfuzie, şi prin aceasta şi studenţii pot să contribuie nu doar la implementarea unui proiect, ci şi la un act de a deveni dătători de viaţă pentru cei aflaţi în nevoi şi necazuri“, ne-a spus părintele decan Aurel Pavel.
Prin protocolul dintre Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cadre din toate structurile instituţiei vor veni în perioada următoare să doneze sânge în cadrul campaniei menţionate. (Ştefan Mărculeţ)



.jpg)
