Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sublinierea importanței asistenței medicale paliative
La finalul întrevederii care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, ambasadorul Arthur Mattli și-a exprimat deosebita apreciere în legătură cu buna cooperare în domeniul social medical cu Patriarhia Română, în domeniul îngrijirilor paliative din România, mai ales pentru persoanele vârstnice. „Am trecut în revistă diferitele activități și modalitățile de cooperare din trecut, am vorbit despre încheierea primei tranșe de contribuție pe care Elveția a acordat-o României și care s-a încheiat la sfârșitul anului trecut, de 181 de milioane de franci elvețieni și, desigur, despre perspectiva unei a doua faze a acestui sprijin de 221,5 milioane de franci elvețieni începând cu perioada următoare.
Am discutat și despre aspectul social care înseamnă asistență medicală paliativă pentru persoanele care au nevoie de acest lucru, în special cele în vârstă, pentru a le acorda această șansă de a avea un sfârșit al vieții demn, într-un mod care să fie uman din toate punctele de vedere. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat la rândul său importanța asistenței medicale paliative pe care și Biserica Ortodoxă Română o acordă și, desigur, dorința de a continua cooperarea în acest domeniu atât de important al vieții umane”, ne-a declarat ambasadorul Arthur Mattli.



.jpg)
