Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Susținerea examenului de atestat la Seminarul Teologic din Galați
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați s-a desfășurat marți, 20 iunie, examenul de certificare a competențelor profesionale pentru elevii din anii terminali de la secțiile Pastorală și Patrimoniu Cultural. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în capela instituției de învățământ. După Sfânta Liturghie, ierarhul a înălțat rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul primit de elevi de la Dumnezeu în cei patru ani de studiu în școala ocrotită de cel întâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei. Chiriarhul Dunării de Jos a rostit și un cuvânt de învățătură, vorbind despre necesitatea de a fi rugători, mărturisitori ai credinței și împlinitori ai faptelor bune în familie, Biserică și societate. În continuare, ierarhul a mers în fiecare sală de examen, i-a încurajat pe elevi și a apreciat lucrările realizate de aceștia.
În prima parte a examinării, absolvenții de la secția Pastorală a prezentat în fața comisiei proiectul elaborat pentru atestatul profesional, iar în cea de-a doua parte, au susținut probele practice. De asemenea, elevii clasei a 12-a de la secția Patrimoniu Cultural și-au expus lucrările iconografice realizate pentru examenul de atestat într-un spațiu special amenajat. La acest examen au luat parte 22 de elevi, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.



.jpg)
