În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Tabără de excelență pentru elevii olimpici din Mitropolia Olteniei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în după-amiaza zilei de marți, 20 august, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a avut loc deschiderea oficială a taberei de excelență pentru elevii olimpici din Oltenia. Tabăra, intitulată „Science, Intelligence, Research” (SIR), este organizată de Fundația „Cuvântul care zidește”, cu sprijinul Mitropoliei Olteniei.
La ediția din acest an a taberei au participat 45 de elevi din toate județele Olteniei care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale din anul școlar 2023-2024. În prima parte a festivității de deschidere a fost săvârșită slujba de Te Deum, ca act de recunoștință pentru rezultatele obținute la învățătură de tinerii participanți, de un sobor de preoți condus de părintele Adrian Lupu, consilier eparhial la Sectorul învățământ, activități cu tineretul și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. În continuare, părintele Adrian Lupu a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu: „Am fost desemnat să vă transmit întreaga dragoste părintească pe care o poartă fiecăruia dintre noi și să vă asigur de toată iubirea sa. În această tabără sunteți dintre elevii cei mai merituoși din Mitropolia Olteniei și vreau să vă felicit pentru rezultatele pe care le-ați obținut la concursurile și olimpiadele județene și naționale. Suntem mândri că vă avem aici, la seminar, ca oaspeți în tabăra SIR. Vă rog de la început să considerați această întrunire a noastră drept o mică recompensă pe care o primiți din partea Mitropoliei pentru rezultatele deosebite pentru care ați muncit din greu un an. Mulțumim voluntarilor și părinților care v-au adus în această tabără și care s-au îngrijit ca dumneavoastră să aveți aceste rezultate școlare. Nu în ultimul rând, mulțumim gazdelor noastre de la seminar, care ne pun la dispoziție campusul”.
În ultima parte a festivității de deschidere, în calitate de președinte al Fundației „Cuvântul care zidește”, Cristina Stamatoiu a prezentat programul și activitățile principale ale taberei și a mulțumit profesorilor însoțitori și voluntarilor implicați în organizarea taberei. Activitățile prevăzute în programul taberei au inclus: activitate interactivă despre educația juridică, proiecție de film, jocuri de tabără, ateliere de creație, precum și o drumeție în Parcul Tineretului. Închiderea festivă a taberei a avut loc vineri, 23 august 2024, se arată pe site-ul mitropoliaolteniei.ro.