Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Tabără de iarnă la Scăricica
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului”-Precista III din Piatra Neamţ şi Asociaţia „Pelerini ai darului”, prin coordonatoarea Elena Amarinei, au organizat, în perioada 6-11 ianuarie 2019, a doua ediție a taberei de iarnă „Scăricica”, denumire ce vine de la satul aşezat la poalele munţilor nemţeni unde au sihăstrit Sfinţii Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Astfel, la Scăricica s-au adunat aproape 50 de copii cu vârste între 10 şi 18 ani, care, timp de șase zile, au fost atrași în diferite activităţi, având ca temă principală „satul românesc”. Mai exact, au fost organizate ateliere - de teatru, de sculptură în lemn, de broderie, olărit, muzică tradiţională românească - care i-au dus pe copii cu mintea, dar și cu inima, în lumea satului românesc de altădată. Aceștia au fost coordonați de meşteri populari: Maria Otavă din Piatra Neamţ, Daniel Ifrim din Iaşi, sculptori de la Atelierul „Crucea de lemn”, muzeograful Florentina Buzenschi, fotograful Oana Nichifor de la www.doxologia.ro. Invitatul special a fost doamna Marghioliţa Huzum, autoarea cărţii „Viaţă de ţărancă”, care a vorbit copiilor despre frumuseţea vieţii de la sat. Pe lângă toate aceste activităţi, copiii au participat şi la Sfânta Liturghie de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, iar în fiecare dimineaţă şi seară s-au rugat împreună. La tabăra de la Scăricica au participat copii şi tineri din parohiile din zona oraşului Piatra Neamţ, din Roman și Suceava. „Nădăjduim ca măcar aproape o săptămâna cât a durat tabăra să fi reuşit să-i desprindem cât de cât de telefon, televizor şi altele şi să se bucure de viaţa simplă şi frumoasă a satului într-o atmosferă frumoasă de iarnă, plină de ger şi nămeţi”, spune părintele Paul Sorin Vieru.



.jpg)
