În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabără de iarnă pentru tinerii din Scandinavia la Mănăstirea Caraiman
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord organizează, la sfârşitul lunii ianuarie, o tabără de iarnă pentru tinerii din cele trei ţări scandinave, în cadrul Centrului social-pastoral "Sfânta Cruce" al Mănăstirii Caraiman, din judeţul Prahova. Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord s-a întâlnit, la finalul săptămânii trecute, cu protosinghelul David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman, pentru a discuta detaliile organizatorice. Duminică, 5 noiembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica aşezământului monahal. Tâlcuind Sfânta Evanghelie, PS Macarie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că putem trăi Împărăţia lui Dumnezeu încă din această lume, prin viaţa în Biserică. PS Macarie a mai spus că dacă suntem conştienţi de cetăţenia noastră cerească, putem birui toate ispitele cotidiene, renunţând la viaţa egoistă şi cultivând mai mult comuniunea cu semenii. În acest sens, ierarhul a amintit şi despre activităţile pe care ierarhii şi preoţii din diaspora română le organizează pentru a întări legăturile sufleteşti între românii din străinătate şi cei din ţară. În acest program duhovnicesc se înscrie şi tabăra cu tinerii din ţările scandinave, care va fi organizată la începutul anului viitor la Mănăstirea Caraiman. (Gh.C. Popa)