Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabără de iconografie la Mănăstirea Tismana
Centrul de pelerinaje "Partoş" al Mitropoliei Banatului organizează în perioada 30 iunie - 6 iulie o tabără de iconografie dedicată elevilor timişoreni pasionaţi de pictura religioasă la Mănăstirea Tismana, din cadrul Mitropoliei Olteniei.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Centrul de pelerinaje "Partoş" propune tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani o săptămână de rugăciune, artă şi lectură la aşezământul monahal ocrotit de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. Pe parcursul sesiunilor de lucru, elevii vor avea ocazia să experimenteze tehnici ale desenului şi picturii alături de studenţi de la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara. Totodată, vor fi organizate o serie de exerciţii de dezvoltare a creativităţii, precum şi diverse activităţi recreative pentru copii. Activitatea centrală a taberei de creaţie va fi cursul de pictură religioasă pe sticlă, susţinut de tineri artişti, specializaţi în iconografie şi restaurare. În acest sens, elevii vor descoperi istoricul fascinant al icoanelor pe sticlă de la noi din ţară şi vor deprinde arta şi tehnica acestui meşteşug păstrat cu sfinţenie până în zilele noastre. Un alt obiectiv ale acestei tabere îl constituie participarea la programul religios al sfintei Mănăstiri Tismana. Pe durata taberei, participanţii vor fi cazaţi la Complexul "Sfântul Nicodim", administrat de Mănăstirea Tismana şi aflat în imediata apropiere a acesteia, la aproximativ 30 km de municipiul Târgu Jiu. Complexul dispune de o bază sportivă, dotată cu instalaţie de nocturnă, care poate fi utilizată pentru practicarea de diferite sporturi, precum tenis, volei, fotbal, handbal, iar clubul interior şi terasa acoperită vor fi gazdele cercului de pictură pe sticlă. Pe parcursul taberei de creaţie, elevii participanţi vor fi însoţiţi de un preot delegat din partea Arhiepiscopiei Timişoarei, care le va asigura asistenţă spirituală şi îi va familiariza cu istoricul sfintei mănăstiri. Elevii care doresc să participe la tabăra organizată de Mitropolia Banatului se pot adresa pentru mai multe informaţii la sediul de la Centrul eparhial din Timişoara, de pe strada C.D. Loga nr. 7, precum şi la următoarele adrese de contact: tel. 0754.049.760 sau e-mail: office.partos@yahoo.com. Responsabilul Centrului de pelerinaje "Partoş" este Beatrix Pîrvu. Mai multe detalii aflaţi şi pe site-ul oficial al Centrului de pelerinaje "Partoş": www.pelerinajetimisoara.ro.